BALI – INSULA ZEILOR

Dragă Jurnalule,

Iubesc fotografia, iar acesta este motivația care stă la baza dorinței mele de a călători și de a strânge în albumul meu cât mai multe amintiri.

🖤

22 februarie 2018

Ne-am dorit să avem parte de o vacanță care să ne îmbogățească atât cultural, cât și spiritual. Astfel, am decis că destinația noastră de suflet va fi insula Bali din Indonezia. Superba locație intră în topul celor mai vizitate destinații de pe Pământ, întrucât oferă oportunități infinite pentru o călătorie de vis.  În timp, a devenit locul perfect pentru pasionații de fotografie. Rămân uimită de frumusețea acestui loc, retrăită parcă de atâtea ori, prin pozele care circulă în mediul online, din faimoasele orezării sau plajele luxuriante. Totodată, impresionantă este multitudinea de temple hinduse pentru care Bali este numită insula zeilor, sau țara celor 1000 de temple. Nu știu dacă le-a numărat cineva, dar am convingerea că sunt câteva sute.

🙏

Poate e diferența culturală, sau noutatea asiatică, pentru că noi, europenii, ne lăsăm ușor pradă mrejelor locurilor orientului îndepărtat.

🥰

Așadar, am apelat la o agenție de turism de încredere și chiar dacă aparent am crezut că o să mă coste mai mult, siguranța serviciilor e garantată. Un alt avantaj al acestei abordări a fost că în ciuda comisionului de aproape 50 de euro/cursă biletele de avion erau mai ieftine decât dacă procedam eu să le achiziționez. Totodată, în pachetul ofertat au mai fost incluse transferurile de la aeroport către hotel și retur. Astfel, am scăpat de o grijă în plus. Acestea au fost aproximativ 20 de euro de persoană. Raportul calitate-preț a fost unul foarte bun. Biletele de avion au ajuns la aproximativ 700 de euro de persoană și conform statisticilor de zbor e un cost normal pentru această destinație. 

Sezonul potrivit pentru o călătorie în Bali este similar cu sezonul cald din România, care începe în luna aprilie și se termină în noiembrie. În rest este sezon ploios. Costul vacanței depinde de perioada în cauză. Noi am ales să vizităm insula începând cu jumătatea lunii septembrie și s-a dovedit o alegere excelentă.

Din dorinţa de a cunoaşte mai multe despre această lume, ne-am decis să segmentăm timpul petrecut pe insulă în două locaţii. Aşadar, prima parte a vacanţei am petrecut-o în Nusa Dua. Aici am fost cazaţi la Ayodya Resort şi am petrecut 9 nopţi într-o cameră deluxe cu mic-dejun, care a costat aproape 800 de euro. În cea de-a doua parte am stat în faimosul Ubud, la Rama Phala Resort & Spa, unde pentru o cameră similară, pentru 4 nopţi, am plătit aproximativ 400 de euro.

15 septembrie 2018

A fost una dintre acele zile lungi, dar reuşite din toate punctele de vedere. Care s-a încheiat cu zborul nostru către o destinaţie ce avea să rămână adânc întipărită în amintirea noastră.
La dus, zborul din Bucureşti spre Bali a avut escală în Doha, Quatar. Aceasta a constat în aproximativ 3 ore de aşteptare care au trecut foarte repede. Fiind un aeroport mare a durat ceva timp până am trecut de controalele de securitate şi am ajuns la terminalul dorit. Nu pot să trec peste acest moment şi să nu amintesc de acest oraș-aeroport, unde qatarezii au investit sume mari de bani pentru a pune la dispoziţia vizitatorilor, fie ei şi în tranzit, centre de relaxare, piscină, camere de odihnă. Şi da, nu am exagerat cu nimic când am spus oraș-aeroport, legătura între terminale şi toate aceste facilităţi se realizează cu ajutorul unui tren electric. Totodată, nu am cum să nu aduc în discuţie multitudinea de magazine din aeroport, de la cele mai banale până la cele mai luxuriante.
Toate amintirile pot fi publicate în timp real graţie internetului prin wifi ce acoperă întreg aeroportul, însă trebuie avută atenţie cu datele pornite, e zonă non-ue aşa că fiecare Mb se “pedepseşte” cu aproximativ 12 Euro/MB.

Ajunşi în Dempasar, aeroportul balinez, ne-am întâlnit cu şoferul care ne-a condus către luxurianta staţiune Nusa Dua, la hotelul Ayodya. Astfel, iată-ne ajunşi, după 24 de ore, la destinaţie, obosiţi, dar entuziasmaţi, gândindu-ne la ce momente frumoase ne aşteaptă aici.

🚗

17 septembrie 2018

Prima dimineaţă va fi întotdeauna de neuitat. Nusa Dua este o staţiune liniştită, dar şi încărcată de opulenţă, datorită resorturilor ce o definesc. Micul-dejun a fost delicios, iar atmonsfera nu a făcut decât să ne familiarizeze şi mai mult cu tradiţiile balinezilor. Amplasarea restaurantului pe malul unui lac artificial din cadrul resortului a dat un farmec aparte gustărilor delicioase specifice gastronomiei asiatice.

Ulterior ne-am întâlnit cu şoferul şi am dat startul primei zile. Deplasarea pe insulă se realizează cu dificultate întrucât mijloacele de transport în comun nu sunt suficient de variate încât să poate satisface cerinţele turiştilor. Cele mai bune alternative pentru a ne deplasa rapid au fost, fie să închiriem o maşină cu şofer, fie un scuter. Mai există varianta de a apela la o firmă autorizată de taxi. Îţi mai aminteşti că sunt absolut îndrăgostită de scutere? 🙂 Doar că am preferat să nu învăţ tocmai aici şi acum. Inconvenientul taxiurilor este că obişnuiesc să se deplaseze mai mult prin locurile cele mai populate. De asemenea, în orele de vârf se circulă cu dificultate. Un alt detaliu de care am ţinut cont a fost faptul că principalele atracţii de pe insulă se află la distanţe semnificative una de alta. Am decis, cea mai bună variantă pentru noi a fost închirierea unei maşini cu şofer.

Un şofer în Bali, pe lângă faptul că transportă turiştii dintr-o parte în alta, joacă şi rolul unui ghid. E un avantaj să ai pe cineva care să te ajute să alegi ce obiective vrei să vizitezi, punând în balanţă traseele lungi de pe insulă (aproximativ 100 km pe segment de drum). Astfel, l-am cunoscut pe Gede. El ne-a aşteptat în fața hotelui în prima dimineaţă şi iată cum am dat startul distracţiei.

Padang Padang

A fost prima plajă balineză unde ne-am bucurat de razele Soarelui. O locaţie deosebită, destul de populată de turişti, şi preferată de surf-eri. Totuşi nu atât de aglomerată încât să ne deranjeze. Ascunsă printre stânci, plaja surprinde imediat cu relieful ce o înconjoară. În zonă, pe lângă maimuţe, se găsesc centre de închirieri pentru plăci de surf sau tarabe cu băuturi răcoritoare. Se pot închiria chiar şi umbrele la un preţ acceptabil.

Pantai Pandawa

Este plajă mică, destul de liberă şi perfectă pentru relaxare. Iubitorii de linişte cu siguranţă îşi pot încărca bateriile aici. Drumul este puţin anevoios, deoarece se coboară cu maşina destul de mult. Punctul forte al locaţiei îl reprezintă relieful ce permite zborul cu parapanta în zonă.

​În Bali majoritatea oamenilor vorbesc limba balineză, deşi cea oficială este indoneziana. După cum ştim cu toţii, insula este renumită pentru multitudinea de temple existente, religia predominantă fiind hindusa.
De obicei, numele unui templu începe cu sintagma “pura”, ce înseamnă spațiu înconjurat de ziduri. De cele mai multe ori cea mai potrivită zonă pentru amplasare este unul dintre cele mai înalte puncte.
Accesul în interiorul unui templu nu este permis, ci se vizitează aria care îl împrejmuieşte. Porţile reprezintă şi ele o componentă importantă fiind decorate în manieră surprinzătoare.
Balinezii definesc existența a şase temple cheie ce reprezintă pilonii spirituali ai insulei. Acestea trebuie să se afle pe lista de obiective ale oricărui turist sau fotograf ce poposeşte aici.

Pura Luhur Uluwatu

Ultima aventură pe ziua de azi este unul dintre templele cele mai frumoase, fiind surprinzătoare amplasarea sa pe o coastă stâncoasă la aproximativ 70 de metrii desupra Oceanului Indian. De asemenea, este de remarcat atmonsfera tradiţională şi încărcătura emoţională existente.

Locația este cunoscută pentru dansul ce poartă numele de “Kecak”. Are loc după ora 18:00 şi se plăteşte o taxă de intrare suplimentară pentru a-l urmări. Zona este populată de maimuţe care sunt de altfel apărătoarele templului. Ele pot deveni agasante, pentru că obişnuiesc să ia orice li se pare interesant din mâinile turiştilor. Pe parcursul vizitei am fost obligaţi să purtăm sarong şi un sash (o bucată de pânză, batic, pentru a ne acoperi picioarele), pe care le-am primit la intrare.

Program: Luni-Duminică 09:00 – 18:00 
Intrare: 50 000 de rupii

Restaurantul Warung Bejana

La sfatul şoferului am luat prima cină la acest restaurant care se afla la baza templului Uluwatu. Aici am avut ocazia de a mânca cea mai bună rață la cuptor. Balinezii sunt specialişti când vine vorba de acest fel de mâncare, iar noi am profitat cât de mult am putut. Este un restaurant pe care îl recomand şi, dincolo de preparatele speciale se remarcă ospitalitatea angajaţilor. Costul unui fel de mâncare ajunge la aproximativ 70 000 de rupii. Totodată, apusul ne-a luat prin surprindere, ziua în luna septembrie e aproape egală cu noaptea, iar la ora 18 Soarele s-a scufundat în mare.

18 Septembrie 2018

Pot mărturisi că aerul de pe insulă îmi prinde foarte bine. De dimineaţă am savurat acelaşi mic-dejun delicios la Ayodya pe malul lacului, acompaniată de păsări, reptile, insecte şi o vegetaţie spectaculoasă. La ora 09:00 Gede ne aştepta în fața hotelului pentru a ne transporta şi a fi puntea noastră de legătură cu minunatul Bali.

Turtle Island

Cu greu am reuşit să ne hotărâm ce obiective turistice să mai vizităm. Turtle Island a fost prima activitate pe ziua de azi. Pe acesta insulă există o crescătorie de broaşte ţestoase care este un adevărat punct de interes.
De asemenea, aici se găseşte o mică grădină zoologică, unde pot fi admiraţi lilieci, păuni, şopârle, papagali, chiar şi un şarpe, ce a stat cu drag pe gâtul meu până am decis să îl privez de această plăcere. Ulterior, închiriat o barcă, cu care ne-am deplasat şi care ne-a dus ulterior să facem snorkeling.
Regula de aur pe insulă este negociatul. Altfel, oamenii se vor simţi jigniţi. Preţul iniţial a fost destul de ridicat, dar pentru că nu ne-am lăsat convinşi au îmbunătăţit oferta. Este o locaţie recomandată în special amatorilor de sporturi acvatice. Cei de aici propun şi alte activităţi, cum ar fi plimbări cu banana gonflabilă, scufundări sau alte lucruri similare.

Program: Luni-Duminică 09:00 - 17:00
Intrare: cu negociere 70 de euro 2 persoane

Sari Uma Resto & Coffee Luwak

Balinezii sunt un popor renumit pentru cultivarea, apoi prepararea ceaiului, a cafelei şi a altor delicatese. Sari Uma Resto & Coffee Luwak a fost pe lista obiectivelor ce trebuiau neapărat vizitate. Există multe locaţii similare unde se oferă inclusiv degustare. De cele mai multe ori un ghid povesteşte şi arată cum sunt crescute, iar apoi procesate plantele pentru a deveni produse de calitate superioră.

Aici am fost invitaţi să gustăm din 20 de preparate şi le-am savurat privind la minunata plantaţie de orez. Degustarea a fost gratuită. Produsele au însă preţuri destul de mari comparativ cu cele dintr-un supermarket, de exemplu. Într-un astfel de loc se poate găsi faimoasa “Kopi Luwak“. O cafea obținută din boabele coapte care au fost ingerate de civeta de palmier, apoi au fost expulzate prin excremente.

 Program: Luni-Duminică 09:00 - 19:00
Intrare: gratuită

Jimbaran Bay

Şi cum altfel putem încheia o aşa zi perfectă decât cu un asfinţit la Jimbaran Bay?! Vorbesc despre o plajă care oferă posibilitatea admirării şi fotografierii unor apusuri de-a dreptul superbe. Turiştii sunt fascinaţi de faptul că restaurantele din zonă sunt specializate în a găti fructe de mare şi peşte. Astfel, ia fiinţă un cadru feeric de unde cu greu reuşeşti să pleci.

O experienţă unică a fost sperietura pe care am tras-o în cea de-a doua noapte. În timpul somnului ne-a trezit o frumuseţe de şopârlă care venise să doarmă cu noi. Mi-a luat ceva timp să realizez cu cine am de-a face. Iniţial am crezut că este vorba despre o pasăre, după sunetele pe care le scotea. Apoi eram convinsă că am un dragon în cameră. Până am depistat-o am trăit cu spaimă de a nu cunoaşte deloc inamicul.
Odată descoperită şopârlă de aproxiativ 3 cm, am sunat la recepţia hotelului pentru a cere ajutor. Greu de spus care era urgenţă, era de fapt un GECKO, şopârla localnicilor, devenită între timp mascotă balineaza.

19 Septembrie 2018

Pura Tanah Lot

Cea de-a treia zi a debutat glorios şi iată-ne în maşină la Gede. Suntem în drum spre Pura Tanah Lot. Templul şi întreaga zonă promit o experienţă de neuitat, fiind amplasate pe o stâncă în larg. Aici oceanul îşi arată măreţia clipă de clipă. Biletele de intrare includ o asigurare, deoarece valurile din zonă sunt destul de puternice şi pot pune în pericol vieţile turiştilor. Felul în care se sparg de relieful stâncos este unul din scenariile pe care aparatul meu de fotografiat nu avea cum să le rateze.

Legenda spune că un preot hindus a construit templul în onoarea zeului mării, Baruna. Predicatorul a trebui să îndure rele tratamente şi a rezistat mutând o piatră mare pe care meditase în apă. Numele original al templului “Tengah Lod” înseamnă “În Mare“. În exteriorul lăcaşului se află un întreg bazar cu suveniruri, articole de mobilier, decoraţiuni şi multe altele.

Program: Luni-Duminică 07:00 - 19:00
Intrare: 60 000 de rupii

În cea de-a doua parte a zilei am decis să ne retragem în Nusa Dua, unde am participat la un spectacol de dans tradiţional organizat în incinta hotelului. Pe parcursul spectacolului a fost servită cină şi ne-am bucurat că am putut vedea tradiţiile insulei.

20 Septembrie 2018

Bali Safari and Marine Park

Aşadar, continuăm seria de aventuri cu una deodebită. Bali Safari and Marine Park pare a fi locul perfect unde animale şi oamenii se întâlnesc şi pot interacţiona într-o manieră spectaculoasă. Traseele pe care vizitatorii le pot parcurge sunt prestabilite în funcţie de durată, interval orar sau de tematică. Totodată, pe parcurs sunt puse la dispoziţie modalităţi variate de a petrece timpul. Am întâlnit spectacole tematice, restaurante şi bungalouri în mijlocul sălbăticiei. Întreaga organizaţie militează pentru bunăstarea mediului şi încearcă să creeze animalelor un mediu asemănător celui natural. Printre fiinţele pe care le-am putut admira se enumara elefanţii, leii sau tigrii. Surprinzător este că acest safari poate fi parcurs chiar noaptea.

De asemenea, am participat la un spectacol de teatru tradiţional balinez pe care îl pot eticheta ca fiind cel mai bun pe care l-am văzut. Pentru că iubesc animalele nu aveam cum să nu mă îndrăgostesc de cele de aici. Aceasta este una din experienţele de suflet trăite pe insulă. https://www.balisafarimarinepark.com/

Program: diferă în funție de pachetul ales
Intrare: prețul diferă în funcție de pachetul ales

Tegenungan Waterfall

Probabil ţi-am mai spus până acum că Bali este renumită pentru cascadele sale, iar cea care m-a impresionat cel mai mult se numeşte Tegenungan. Aceasta se numără printre obiectivele turistice cele mai vizitate. Zona unde se află acest obiectiv turistic este una destul de accesibilă, între Ubud şi Dempasar. La intrare am găsit o parcare destul de mare, un restaurant dichisit şi mai multe magazine cu suveniruri sau cu mâncare. Apoi am coborât un număr mare de trepte, în spatele nostru revărsându-se minunata cascadă. Există locuri special amenajate pentru a face fotografii, cum ar fi leagănele frumos decorate sau lăcaşuri amenajate de localnici. Am continuat traseul travesând pârâul ce se desprindea din cascadă şi am urcat treptele până la cealaltă ieşire paralelă. Timp de aproximativ 2 ore ne-am bucurat de vegetaţia frumoasă din zonă, iar eu mi-am făcut de cap cu aparatul de fotografiat.

 Program: Luni-Duminică  07:00 – 18:00
Intrare: 10 000 de rupii


Pura Besakih

Măreţia templelor este un alt criteriu definitoriu. Unele sunt considerate a fi proprietatea întregii insule. Templul Pura Besakih este un cel mai bun exemplu, fiind cunoscut sub numele de “templul mama”. Acesta este amplasat la poalele muntelui Agung, iar în componenţa sa intră aproximativ 100 de alte edificii. Este lesne de înţeles că a devenit unul dintre cele mai vizitate. Cu siguranţă îşi merită din plin renumele, mai ales datorită zonei de o frumuseţe rară, fiind înconjurat de vârfuri muntoase.
Aici există un singur inconvenient pentru turistii, localnicii joacă rolul unor ghizi şi pretind că este obligatoriu să vizitezi templul însoţit. Este o mică înşelătorie de-a lor, biletul de intrare permite vizitarea întregului traseu fără a fi acompaniaţi.

Program: Luni-Duminică  08:00 – 17:00
Intrare: 60 000 de rupii


		
		

Pura Taman Ayun

Totodată, nu trebuie să uităm de frumosul Pura Taman Ayun. Unul dintre templele mele preparate a cărui arhitectură m-a surprins încă de la intrare. Se evidenţiază prin simplitate şi eleganță la superlativ. În grădina ce îl înconjoară am întâlnit o vegetaţie deosebită compusă mai ales din nuferi şi alte plante atent îngrijite. Templul este brăzdat de iazuri care adăugă şi ele un plus valoare unei imagini perfecte. Se spune că a fost construit în 1634 sub influenţe chinezeşti şi a fost destinat să unească oamenii credincioşi din zona Mengwi. Este un lăcaş cu o încărcătură religioasă şi emoţională foarte mare.

Program: Luni-Duminică  09:00 – 16:00
 Intrare: 4 000 de rupii  


		
		

Restauratul Tropical

Pentru că ne aflăm în Bali am profitat din plin de experienţa localnicilor în gătirea rațelor. Restauratul Tropical este cel la care am poposit în această seară. Vorbesc despre un lanţ de restaurante cunoscut. Pur şi simplu ne-am îndrăgostit de mâncarea lor, iar ospitalitatea a fost la ea acasă. Trebuie să amintesc de Bali Hai care este o bere foarte gustoasă. Costul mediu al unui fel de mâncare este de 60 000 de rupii. După o masă aşa copioasă nu am putut decât să ne odihnim pentru a ne încărca bateriile. Cu siguranţă vom reveni aici. https://www.tropicalbalirestaurant.com/

21 Septembrie 2018

Pura Lempuyang Luhur

Templul a fost prima destinaţie pe azi. Este unul dintre cele mai sacre şi vizitate locuri de pe insulă. Traseul pe care vizitatorii îl parcurg este brăzdat de şapte temple cu un specific aparte ce merită vizitate.
Periplul îşi are sfârşitul în vârful muntelui sfânt Lempuyang. De acolo există localnici care organizează curse speciale şi coboară turiştii. De asemenea, drumul se poate parcurge pe jos, deşi trebuie avut în vedere faptul că este puţin anevoios. Supranumită “poarta către Rai“, locaţia are o magie aparte, drept urmare este vizitată de foarte multe persoane. Cel mai de interes punct este poarta ce are în spate muntele Agung. De jur împrejur am avut prilejul de a admira peisaje minunate.
Purtarea sarongului este obligatorie. Acest templu trebuie să se afle neapărat pe lista cu obiective turistice a oricărui turist.

Program: Luni-Duminică 07:00 - 17:00
Intrare: 5 000 de rupii 


		
		

Tirta Gangga

Aşa cum ştii, zilele noastre de vacanţă sunt tot timpul pline de activităţi. Am profitat de faptul că ne aflam în zonă şi am poposit în aceeaşi zi la Tirta Gangga. Grădina templului surprinde printr-o frumuseţe şi o eleganță la un înalt nivel. În acest loc am găsit o mulţime de fântâni arteziene, iazuri cu apă limpede şi peşti extraordinar de frumos coloraţi. De asemenea, am fost impresionată de statuile prezente aici. Nu pot să nu reamintesc de florile ce sunt plantate şi a căror delicateţe cu greu poate fi trecută cu vedere.

Tirta Gangga înseamnă literalmente “apă din Gange”. Grădinile regale au fost construite în anul 1946 şi au suferit restaurări după ce muntele Agung a erupt în 1963, afectând zona. Este locul perfect pentru reculegere sau relaxare, unde de obicei, turiştii petrec câteva ore.

Program: Luni-Duminică 08:00 - 23:00
Intrare: 2 000 de rupii

Restaurant Aglio

În această seară am decis să ne bucurăm de o cină delicioasă la restaurantul Aglio. Am fost atrasă cel mai mult de scuterul care se afla la intrare, deoarece Vespa este una din preferatele mele. Aici prețurile felurilor de mâncare sunt de nivel mediu. Meniul este în mare parte cu specific italian, însă noi am păstrat obiceiul şi am comandat mâncare tradiţională balineză.

22 Septembrie 2018

Ayodya Resort

Răsăritul ne-a surprins pe plaja din Nusa Dua. Astfel, am început ziua realizând o serie de fotografii frumoase şi relaxându-ne în cadrul complexului hotelier unde am fost cazaţi.
Ayodya Resort întruneşte toate calităţile pentru a fi declarat locul perfect în care ne-am găsit liniştea şi ne-am încărcat de energie.
Punctele forte ale acestei locaţii sunt multitudinea de servicii şi facilităţi puse la dispoziţie. Pot aminti piscinele, plaja cu o multitudine de umbrele frumos colorate şi restaurantele ce îşi prezintă preparatele delicioase. Nici la capitolul curăţenie nu au dat greş. Totodată, au fost organizate petreceri cu diferite tematici şi spectacole de teatru balinez.
Resortul este localizat în cea mai frumoasă şi liniştită staţiune din Bali. Aici aglomeraţia nu îşi face simţită prezenţa la fel de mult ca în alte zone. Amabilitatea cu care am fost întâmpinaţi ne-a surprins zi de zi. Balinezii sunt de felul lor nişte oameni calzi şi primitori, iar angajaţii de la Ayodya şi-au dat cu siguranţă doctoratul în ospitalitate.

Recomand cu drag:  http://www.ayodyaresortbali.com/

Prima parte a zilei am petrecut-o pe plajă unde am putut admira peisaje inedite. Mareea este fenomenul ce şi-a pus amprenta peste zonă. Nivelul oceanului a scăzut atât de mult încât plajă submarină a început să devină vizibilă. Aşadar, am ajuns să luăm la pas staţiunea.

Waterblow

Locaţia este faimoasă datorită valurilor enorme ce se formează aici. Le-am putut privi spărgându-se cu putere de marginile insulei. Nu există salvamari în zonă şi riscul de accidente este unul foarte mare. Printre cauzele care stau la baza forţei atât de mare a apei sunt recifele de corali. Este cu adevărat un peisaj cum rar mai poate fi întâlnit.
Nu există niciun fel de taxă de intrare sau program de vizitare. În zona am găsit un templu micuţ unde încă se simţea mirosul de ofrande.

23 Septembrie 2018

Pura Ulun Danu Bratan

Pentru că ziua să fie excelentă am discutat cu şoferul nostru despre cum urma să ne petrecem timpul rămas în Bali. Întrucât se anunţa o vreme ploioasă am preferat să vizităm obiective turistice apropiate. Pura Ulun Danu Bratan este cu siguranţă cel mai cunoscut lăcaş balinez. Înfăţişează exact tipologia clasică de templu a cărui frumuseţe te lăsa fără grai. Astfel, şansa realizării unor fotografii superbe este şi mai mare. Templul se afla plasat în mijlocul insulei într-o zonă muntoasă, aflându-se pe malul unui lac. Întregul complex ce îl înconjoară este format din mai multe arii. Există inclusiv un parc şi numeroase alte mici temple tradiţionale. Vizitatorii pot petrece aici câteva ore, de linişte şi relaxare. Se poate închiria inclusiv o bărcuţă pentru plimbări pe lac. Lăcașul este un obiectiv turistic de o frumuseţe aparte ce merită vizitat, iar norii pufoşi au fost deliciul zilei.

 Program: Luni-Duminică 08:00 - 18:00
Intrare: 50 000 de rupii

Jatiluwih Rice Terraces

Am pornit cu entuziasm către următoarea noastră destinaţie ce poartă numele de Jatiluwih Rice Terraces. De departe sunt cele mai frumoase terase de orez pe care le-am văzut pe insulă. Aici pot fi parcurse mai multe trasee prestabilite în funcţie de lungimea drumului pe care turiştii sunt dispuşi să îl parcurgă. Drumul nu a fost tocmai uşor. Odată ajunşi am trăit cu teamă că vremea ploioasă avea să ne strice plimbarea. Din fericire acest lucru nu s-a întâmplat. Treptat ploaia a fugit, iar cerul s-a umplut de nori de un gri cum rar am întâlnit. Astfel au ieşit nişte poze splendide. Griul şi verdele s-au îmbinat perfect de această dată. Am întâlnit oameni care munceau în plantaţiile de orez şi îşi îngrijeau animalele. Această orezarie trebuie să fie pe lista cu obiective turistice a oricărui turist.

Program: Luni-Duminică 08:00 - 17:00
Intrare: 40 000 de rupii

Trebuie să recunosc faptul că ne-am încăpăţânat să gustăm din tot meniul restaurantului Tropical. Nu mai ştiu exact pentru a câta oră am venit la ei. Pot spune doar că pe lângă gustul bun al mâncării ne-am simţit extraordinar de bine.

Totodată, ne-am întors la hotel cu sacosele pline de fructe tradiţionale din care aş fi mâncat încontinuu. Preferatele mele au fost snake-fruit şi mango.

24 Septembrie 2018

Kuta

Astăzi am dat startul unei zile de relaxare în minunatul complex Ayodya. Plaja a fost cea mai bună prietenă a mea, iar oceanul m-a îmbrăţişat cu dragoste de fiecare dată.
Seara am petrecut-o în Kuta. O staţiune frumoasă şi plină de culoare, este caracterizată prin animaţia excesivă pe care o oferă din plin insulei Bali. Este o contrapondere pentru liniştea ce caracterizează întreaga insulă.
Aici preţurile în general sunt mai accesibile şi oportunităţile mai variate. Am început prin a vâna oferte pentru suveniriri pe la magazinele stradale. Ţi-am mai povestit despre arta de a negocia, în care te poţi perfecţiona pe această insulă. Aici poţi exersa negoţul din plin. Apoi, ne-am retras pe plajă pentru a privi apusul. De asemenea, mai există o multitudine de restaurante şi locaţii de cazare care îţi pun la dispoziţie serviciile lor.

25 Septembrie 2018

Această ultimă dimineaţă a fost la fel de frumoasă ca toate celelalte petrecute în Nusa Dua. În cursul zilei am schimbat locaţia şi ne-am mutat cu mult entuziasm în Ubud. Noi aventuri ne aşteaptă în inima junglei, iar distanţa de aproximativ 100 km am parcurs-o cu un transport privat asigurat de cei de la agenţia de turism. Şoferul a fost punctual şi ne-a dus în siguranţă la destinaţie. Ne-am cazat la Rama Phala Resort & Spa, un hotel aflat în centrul localităţii. Încă de la început personalul mi s-a părut foarte ospitalier. După ce ne-am cazat, am hotărât să ieşim la plimbare. Străzile înguste pe care le parcursesem, forfota întâlnită şi mirosul ofrandelor arse m-am făcut să caracterizez Ubud-ul ca fiind de-a dreptul seducător.

Ubud Monkey Forest

Primul obiectiv turistic spre care ne-am îndreptat a fost celebrul Ubud Monkey Forest, sanctuarul sacru al maimuţelor. Una dintre cele mai fascinante aventuri balineze. Se afla în centru şi este una dintre veritabilele atracţii de pe insulă. Aş putea numi această rezervaţie “raiul maimuţelor“. Aici s-a creat un mediu propice acestor primate. Vegetaţia ce le înconjoară este una cu adevărat feerica. Se spune că aici trăieşte o comunitate de aproximativ 750 de maimuţe. Este deosebit de interesant să le priveşti şi să poţi analiza modul în care interacţionează între ele.

Maimuţele sunt iubitoare de fotografie şi le place să fure orice li se pare interesant. Se pricep foarte bine şi la deschis fermoarele genţilor. Acestea se pot înfuria dacă sunt călcate sau pot considera că fiind un act de agresiune privitul insistent. Cele mai micuţe sunt deosebit de drăgălaşe. Adesea maimuţele părăsesc rezervaţia şi se plimba liniştite prin Ubud. Mai mult, obişnuiesc să fure de la tarabele comercianţilor pe care le întâlnesc pe stradă.

Program: Luni-Duminică 08:30 - 17:30
Intrare: 50 000 de rupii/persoana

Balai Banjar Ubud Kelod

Am ajuns aici în timp ce ne plimbam pe străzile Ubud-ului. Clădirea despre care îţi spuneam este un loc ce are o arhitectură deosebită. Se afla în centru, iar aici se ţin spectacolele de teatru balinez. Se pot cumpăra bilete chiar de la vânzătorii ce stau pe trotuarul din fața locaţiei. Am fost rapid abordaţi de aceştia din primul moment în care ne-au văzut. Se poate vizita gratuit în tot restul timpului.

Program: Luni-Duminică 08:00-19:00
Intrare: gratuită

Goa Gajah

Peştera Elefantului reprezintă un element cheie pe lista multor turişti. Nu se ştie exact când a fost construită, dar se cunoaşte că este destinată rugăciunii. Într-o după-amiază însorită ne-am luat inima în dinţi şi am plecat la pas către acest loc misterios despre care nu ştiam că este un adevărat templu. Drumul nu a fost unul scurt, dar faptul că mă aflam într-un loc atât de special mă făcea să mă bucur de fiecare moment. Mă fascina acest minunat Ubud. Templul este unul grandios. Pe lângă locurile de rugăciune special amenajate există şi grădini vaste. În acea zi se desfăşura o ceremonie religioasă destinată exclusiv localnicilor aşa că am pornit înapoi pe jos. Un localnic s-a oferit să ne ducă la destinaţie, dar preţul pe care îl cerea era destul de mare. Aşa că am negociat şi am obţinut ceea ce ne-am dorit. În Bali negociatul este o artă.

  Program: Luni-Duminică 08:00 - 16:00 
Intrare: 15 000 de rupii

26 Septembrie 2018

Tegallalang RiceTerraces

După un mic-dejun delicios la hotel, am plecat împreună cu şoferul către Tegallalang Rice Terraces. Acest ţinut de poveste ne-a impresionat încă din primele clipe. De obicei, atunci când oamenii se gândesc la Bali le vin în minte fotografii uimitoare cu orezarii ce par infinite. Aici este un alt loc de splendid pe care orice turist trebuie să îl viziteze. Pe lângă vegetaţia puternic irigată, am fost surprinşi de celebrele leagăne balineze frumos decorate, mereu în aşteptarea turiştilor dornici să facă poze.
Atenţie totuşi la proprietarii terenurilor care obişnuiesc să ceară o taxă aparte de cea pe care o plătiţi deja la început. Totodată, încălţaţi-vă cu adidaşi sau ghete, pentru că terenul este accidentat şi în pantă.

Program: Luni-Duminică  06:00 – 18:00
Intrare: 10 000 rupii

Mount Batur

În zonă am întâlnit un relief impresionant existând vârfuri care ating peste 2000 de metri în cazul lanțului muntos din centrul insulei, unde se află vulcanul Agung (3142 m).
Muntele Batur intră şi el în această categorie. Acesta este un vulcan activ înconjurat de un lac. Ultima erupţie a avut loc în anul 2000. Am reuşit să avem o privelişte de ansamblu asupra lui. Se pot remarca în zonă numeroase sate, unde oamenii nu au avut teama de forţa vulcanului şi s-au gospodărit în imediata sa apropiere. Pregătiţi pentru astfel de situaţii, am venit echipaţi cu un binoclu şi un teleobiectiv, pentru a surprinde cât mai multe cadre.

Bali nu este doar o destinaţie turistică, ci este un tărâm sacru unde religia uneşte oamenii. Aici am remarcat cel mai bine acest lucru.

Pura Tirta Empul

Acest templu m-a impresionat foarte mult prin frumuseţea ceremoniilor religioase. Ştiam că este renumit datorită apelor purificatoare ce există aici şi că este un obiectiv turistic important. “ Tirta empul” înseamnă “izvor de apă sfântă” şi este numele unei surse de apă situată în interiorul templului. La intrare, contra cost (aproximativ 2 000 de rupii), am primit un sarong. Astfel de port este obligatoriu în orice templu. Lăcașul este înconjurat de grădini şi clădiri anexe. În zona centrală, cei care doresc să treacă prin procesul de purificare vor primi un alt sarong special pentru apă. Există 30 de izvoarele sfinte ce au ieşire în cele două bazine.
Se spune că templul sta martorul unei poveşti antice dintre bine şi rău. Legenda spune că a fost creat în urma unei bătălii între un rege puternic numit Mayadenawa și Dumnezeul Indra. Mayadenawa poseda puterea spirituală de a se transforma în orice formă pe care o doreşte pe care a folosit-o în magia neagră. În final Dumnezeul Indra a străpuns furios Pământul, creând izvoarele sacre de vindecare.
După ce am vizitat această zonă am avut fantastica ocazie de a participa la o ceremonie religioasă incinta templului. M-am bucurat foarte mult şi am încercat să surprind câteva momente cheie.
O formaţie de bărbaţi situaţi în interior au dat startul începând să cânte melodii religioase la diferite instrumente muzicale. În scurt timp au fost acompaniaţi de un grup de femei care cântau la fel de sublim şi se aflau în exteriorul templului. A urmat un întreg ritual, iar fotografiile vorbesc de la sine cu privire la complexitatea şi frumuseţea evenimentului.

 Program: Luni-Duminică 09:00 - 17:00
Intrare: 15 000 de rupii

27 Septembrie 2018

Încă una din zilele petrecute în junglă a început promiţător, cu un mic-dejun la Rama Phala. Ulterior am decis să descoperim incontinuare Ubudul şi să mergem cât mai mult pe jos. Astfel, am descoperit:

Pura Dalem Agung Padangtegal

Pura Dalem Agung Padangtegal este un templu al cărui traducere a numelui creează emoţii. Cuvântul “pura” înseamnă “templu hindus“, iar “dalem agung” semnifica “templu al morţii“. “Padangtegal” este o zonă din Ubud. Templul este una din atracţiile veritabile ale zonei fiind decorat cu statuete dintre cele mai ciudate posibile, ce înfăţişează siluete demonice menite să sperie vizitatorii. Spiritele oamenilor care mor în Bali se spune că rămân în “pura dalem”.

 Program: Luni-Duminică 08:00-17:00
​Intrare: 5 000 de rupii

Blanco Renaissance Museum

Odată terminată interacţiunea cu lumea de dincolo am continuat să hoinăm prin Ubud. La un moment dat ne-am trezit în faţa unui domeniu impunător. Intrarea se făcea pe o poartă mare, iar deasupra acesteia era scris cursiv “Angelo Blanco”. Căutând pe Internet am aflat că este vorba despre un muzeu destul de cunoscut. Aşadar, am intrat.

Blanco Renaissance Museum este o adevărată atracţie pentru turişti. Aici se află operele maestrului Don Antonio Blanco şi ale fiului său pasionat de artă. El duce mai departe moştenirea familiei. Intrarea se face printr-o grădină luxuriantă, unde am fost întâmpinaţi de nişte papagali frumoşi. Traseul s-a continuat cu vizitarea complexului până la clădirea propriu-zisă a muzeului. În interiorul acesteia nu este permisă realizarea fotografiilor, însă pot confirma că totul este organizat într-o manieră deosebită, interiorul fiind în totalitatea sa o operă de artă. La sfârşitul călătoriei am fost serviţi cu o băutură rece care a fost chiar binevenită.

 Program: Luni-Duminică  09:00 – 17:00 
Intrare: 50 000 de rupii

Puri Saren Agung

Am continuat să ne plimbăm prin Ubud, deşi căldura încerca să ne determine să ne retragem. Astfel, am descoperit o altă locaţie ce merită vizitată. Este vorba despre Ubud Water Palace, unul din obiectivele turistice de neratat. Palatul a fost iniţial reşedinţa familiei regale la sfârşitul secolului 19. În limba balineza cuvântul “puri” are legătură cu reședința nobililor. Am fost surprinsă de vegetaţia ce îl înconjoară fiind compusă în mare parte dintr-o multitudine de nuferi deosebit de frumoşi. De asemenea, regăsim o mulţime de porţi şi stătui de piatră. Construcţia în sine surprinde printr-o arhitectură aparte şi specifică zonei indoneziene. Datorită faptului că intrarea este gratuită, palatul este constant vizitat de turişti.

 Program: Luni-Duminică  08:00 – 18:00
Intrare: gratuită

Restaurantul Bebek Bengil

Pur şi simplu ne-am îndrăgostit de rațele gătite de balinezi, de aceea am frecventat restaurantul Bebek Bengil din Ubud. Acesta se afla destul de aproape de hotelul unde eram cazaţi. Nu o să uit niciodată cât de frumoasă a fost fiecare cină. Încă de la intrare am fost încântaţi de configuraţia locaţiei. Ne-am aşezat la o masă înconjurată de canapele, ce erau amplasate într-un foişor în mijlocul naturii. Ospitalitatea personalulului a fost cu mult peste aşteptări, iar meniul unul destul de variat. Pentru iubitorii preparatelor pe bază de raţă există multe mâncăruri disponibile în meniu. Un fel de mâncare costă in jur de 100 000 de rupii. După ce ne-am răsfăţat cu mâncarea excelentă şi ne-am relaxat, am plecat spre hotel, cu gândul la planul de vizită al obiectivelor turistice pentru a doua zi. https://www.bebekbengil.co.id/en

Bebek Bengil,Ubud

28 Septembrie 2018

Rama Phala Resort

Trebuie să recunosc faptul că îmi va fi dor de Bali. Astăzi a fost ultima zi pe care am petrecut-o pe insulă şi am ales ca în prima jumătate a zilei să rămânem la hotel.
Rama Phala s-a dovedit a fi resort minunat. Iubim natura şi am dorit să avem o experienţă tradiţională în inima junglei. Locaţia nu este una luxuriantă, ci mai degrabă una cu specific aparte.
Prin puntele forţe se numără modalitatea de dispunere a camerelor. Acestea sunt grupate pe căsuţe, lucru care arată nemaipomenit. Este exact ceea ce trebuie pentru această zonă deosebită.
De asemenea, camere sunt decorate foarte frumos în stilul specific balinez. Faptul că resortul se afla în centrul Ubud-ului reprezintă un mare avantaj, deoarece se poate ajunge rapid la obiectivele turistice din zonă. Ospitalitatea la superlativ este o altă caracteristică întâlnită. Personalul este tânăr, respectuos şi mereu dornic să ajute turiştii să aibă o vacanţă de vis. Un alt lucru de care m-am îndrăgostit a fost masajul de care am avut parte. A fost excelent totul.

https://ramaphala.thephala.com/

Jungle Fish Pool Bar

Suntem obişnuiţi să încheiem grandios vacanţele, aşa că am decis că nu puteam pleca fără a vizita Jungle Fish Pool Bar. Aici se afla una dintre piscinele minunate din Bali. În mijlocul junglei, departe de Ubud, se găseşte acesta locaţie luxurianta. Am negociat costul trasportului cu mai mulţi şoferi dintre cei ce obişnuiesc să abordeze turiştii pe strada pentru a le oferii serviciile. Tariful cerut iniţial era prea mare pentru distanţa respectivă. Aşa că nu ne-am lăsat până nu am obţinut preţul dorit.
Am aşezat locaţia în topul preferinţelor noastre, pentru că am avut şansa de a ne bucura de o privelişte de vis şi de a surprinde cadre extraordinare. Mai mult de atât, un loc mai potrivit pentru relaxare nu există.

https://www.chapung.com/ubud/restaurants/jungle-fish-pool-bar/

 Program: Luni-Duminică 07:30 - 22:30
Intrare: 500 000  de rupii (şezlonguri şi băuturi)

29 Septembrie 2018

Astăzi am plecat spre România şi am lăsat cu greu în urmă un popor fascinant. Pe drumul către aeroport am încercat să adaug mici frânturi din ceea ce a fost Bali pe lista de amintiri. Sunt convinsă că fotografiile vor ţine viu acest amalgam de sentimente. Ulterior am zburat către Doha, Quatar, unde am avut o escală de 7 ore. Seara am sosit în Bucureşti cu zâmbetul pe buze.

Asri Bali Tour

Trebuie să reamitesc experienta frumoasă pe care am avut-o cu un şofer care ne-a fost recomandat de alte persoane extraordinar de mulţumite.
“The king of the road” a fost un prieten pentru noi, dar şi un ghid desăvârşit.
Gede este un şofer înzestrat cu experienţă, răbdare şi umor.
Pe site-ul sau am găsit o serie de oferte prestabilite din care ne-am putut inspira. De obicei, am luat plimbări de o jumătate sau chiar de o zi, iar preţul a variat între 25-60 de euro, în funcţie de distanţă mai ales.
Îl recomand oricui cu drag: http://asribalitour.com/

Mă bucur că am putut trăi experienţe deosebite în Indonezia şi de a le putea împărtăşi.
Nu am crezut niciodată că vom avea o vacanţă atât de fascinantă, iar a ţine un jurnal de călătorie este chiar o provocare. Această aventură m-a inspirat extrem de mult atât pe plan sentimental, cât şi fotografic.